Scoala Gimnaziala “Daniela Cuciuc” Piatra-Neamt

scoala6
Reclama sponsorizata
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (4 votes cast)

„Cea dintâi şi singura esenţiala datorie a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa şi cunoaşterea ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi deznădejdilor – iată o datorie… a omului şi a omeniei din tine.” – Mircea Eliade

PREZENTARE GENERALĂ

Scoala Gimnazială ,,DANIELA CUCIUC” este situată in Piatra-Neamţ in cartierul Mărăţei. Clădirea şcolii este compusă din două corpuri (A şi B) şi o structură, Grădiniţa ,,Floare de Colţ” . Acestea conţin un număr de 22 de clase în şcoală şi 10 clase la Grădiniţa ,,Floare de Colţ”.

Contact
DIRECTOR: PROF. NIŢĂ NICULINA
DIRECTOR ADJUNCT: PROF. ANIŢULESEI ELENA
Adresa: str. Progresului, nr. 108, Piatra-Neamt
Telefon: 0233.211.582
Site: www.scoala-danielacuciuc.com

Misiune

Misiunea Şcolii „Daniela Cuciuc” este promovarea excelenţei în educaţie, exprimată în termeni de valoare adăugată şi valoare creată, prin dezvoltarea fiecărui elev la potenţialul său maxim .
Misiunea Şcolii „Daniela Cuciuc” poate fi esenţializată în cuvintele “Putem deveni mai buni prin cu noi înşine!”
Şcoala „Daniela Cuciuc” are rol de demaror în modernizarea şi reformarea învăţământului românesc preuniversitar. Este componentă activă în integrarea europeană a şcolii româneşti.
Educaţia este înţeleasă ca valoare pentru cel ce învaţă. Demersurile educaţionale sunt centrate pe :
-a învăţa să ştii
-a învăţa să faci
-a învăţa regulile convieţuirii
-a învăţa să fii
Eforturile şcolii se vor concentra pe căutarea oportunităţilor de îmbunătăţire a fiecărui produs sau serviciu, pentru furnizarea unor experienţe de învăţare de înaltă calitate.
Preocuparea centrală va consta în implementarea în cadrul Şcolii „Daniela Cuciuc” a unui un sistem de dezvoltare a calităţii în educaţie bazat pe respectarea principiilor ISO 9001:2000 ( care formulează cerinţele sistemului de mangement al calităţii) şi al standardelor de referinţă, de calitate şi profesionale lansate de ARACIP şi validate legislativ.

Oferta scolara 2014-2015

Şcoala nostră oferă oportunităţi pentru studiu elevilor cu varste intre 3 şi 14 ani,adică invatamant: prescolar,primar şi gimnazial.
În anul şcolar în curs sunt cuprinşi un număr de 742 elevi şi preşcolari, repartizaţi în 14 săli de clasă nivel preşcolar,10 săli de clasă nivel primar şi 8 săli de clasă nivel gimnazial.
La învăţământul preşcolar sunt cuprinşi 362 copii , 209 elevi nivel primar ,171 elevi la invăţământul gimnazial.

Programul de studiu este 8.00-14.00

* În învăţământul preşcolar există 13 clase in regim prelungit.

ACTIVITATI CURRICULARE

Programul educaţional, aplicat în gradiniţă, are la bază Curriculumul pentru învăţământul preşcolar:
-Domeniul ştiinţe
- Domeniul limbă şi comunicare
- Domeniul om şi societate
- Domeniul estetic şi creativ
- Domeniul psiho-motric
-CDŞ:   Micul Creştin;
Licuricii cântăreţi;
Inimă de român;
Vers şi jocuri de copii etc.

ACTIVITATI EXTRACURRICULARE

- Curs de dans modern finalizat cu participare la spectacole şi concursuri;
- Curs de limba engleză;
- Curs de teatru;
Curs de canto şi interpretare vocală;
Cunoaşterea şi utilizarea calculatorului;
- Serbări interactive cu participarea părinţilor;
- Drumeţii, plimbări tematice;
Aniversări;
Participarea la proiecte, concursuri şi festivaluri locale, judeţene, naţionale şi internaţionale.

SERVICII EDUCAŢIONALE

PROIECTE EDUCATIVE 2014- 2015

LOCALE , NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

“La cireşe”, “Moştenire pentru viitor”, “Bucuria de a dărui”, “Strigăt pentru viaţă”, “Natura o simfonie de culori”, “Pădurea – plămânul verde al Terrei”,”Cum circulăm”, “Hristos în suflet de copil”, “Pentru un zâmbet frumos”, “Să citim pentru mileniul III”, “Cartea – prietena copiilor”, “Sunetul muzicii”, “ De la grădiniţă – la şcoală”, “Copiii învaţă ceea ce trăiesc”, “Lada de zestre”, ,,Heraldică şi patrimoniu”,,,Modele de bune practici în aplicarea metodelor tradiţionale şi moderne”,,,Demersuri de intervenţie şi modele de bune practici în ZEP”,etc.

*In invatamantul primar există ,, After school”, conform curriculum-ului – PROGRAM: 12-16

CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ ACREDITATE DE MEN ŞI CAFPPA

* Cursuri pentru programul de iniţiere pentru ocupaţia de Manager al sistemelor de management de mediu
*Cursuri pentru ocupatia de Operator introducere, validare şi prelucrare date
*Curs de specializare ,,Maistru instructor”.
RELATII LA TELEFON: 0233211582

ALTE SERVICII EDUCAŢIONALE

*Zilele Şcolii ,,DANIELA CUCIUC”
*concursuri sportive
*dans modern
*dans de majorete
*participare la concursuri si olimpiade
*revista şcolii ,,Galaxia Mărăţei”
*consiliere şi consultanţă educaţională, proiecte în parteneriat, meditaţii, recuperări

Cadre

În procesul instructiv-educativ sunt implicaţi activ : 21profesori,10 invăţători, 27 educatoare, 8 cadre didactice auxiliare, 21 personal nedidactic.
Situaţia titularilor din şcoala noastră:
-la gimnaziu sunt 11 profesori titulari;
-la primar sunt 9 invăţătoare titulare şi o suplinitoare calificată;
-la preşcolar sunt 22 educatoare titulare şi 5 suplinitoare calificate.

Cadrele didactice sunt foarte bine pregătite profesional, cu dorinţa de a fi implicate în procesul de perfecţionare, respectiv formare continuă. Astfel, fiecare cadru didactic are gradele didactice obţinute corespunzător vechimii sale în învăţământ, studii superioare corespunzătoare postului, mastere.
Profesionalismul şi munca perseverentă a cadrelor didactice este răsplătită prin rezultatele performante obţinute de elevii şcolii noastre la olimpiade şi concursuri şcolare la nivel judeţean şi naţional. În această ordine de idei, o parte dintre cadrele didactice sunt membre în diferite comisii atît la nivel judeţean cît şi naţional.
În cadrul lecţiilor, cadrele didactice utilizează strategii didactice adaptate nivelului claselor. Resursele procedurale sunt preponderent activ-participative.
În cadrul activităţilor metodice la nivelul fiecărei catedre, cadrele didactice cu experienţă oferă sprijin cadrelor didactice tinere, reuşind astfel menţinerea cerinţelor educaţionale la un nivel ridicat.

Sunt implicate in proiecte educationale nationale si internationale.

Dotari

-2 cabinete de informatica conectate la internet;
-3 laboratoare (1 laborator de chimie, 1 laborator de fizică si 1 laborator de biologie);
- o bibliotecă cu peste 11 954 de volume;
-o sală de festivitaţi;
- un cabinet medical;
- reţea de apă filtrată, bine intreţinută;
- reţea termică – 3 centrale proprii;
-un cabinet lingvistic;
-un cabinet ,,Multimedia”;
-un cabinet metodic;
-un cabinet CEAC;
-o sală ,,Corn şi lapte”;
-pupitru de emisie-recepţie cu staţie de amplificare,DVD şi boxe pentru fiecare etaj;
-4 săli de mese;
-o bucătărie,o spălătorie, o călcătorie, o magazie de alimente;
-un teren de joacă cu leagăne şi topogan;
-o sală de sport,un teren de fotbal ,un teren de volei ,un teren de handbal şi unul de baschet;
-un cabinet consiliere părinţi;
-un cabinet SSM/PSI;
-2 cabinete profesor itinerant.

Suprafaţa utilă este de 3 597mp +1800 mp structură.
Elevii beneficiază de pază şi protecţie prin intermediul firmeI specializate IPS. La intrarea în şcoală şi la fiecare etaj sunt montaţi senzori de prezenţă.

Scoala Gimnaziala "Daniela Cuciuc" Piatra-Neamt, 9.5 out of 10 based on 4 ratings
Reclama sponsorizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>