Problema somnului

hd-sleeping-baby-1513x1078-download-free-widescreen-hd-sleeping
Reclama sponsorizata
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

     large_cute_baby_sleeping__74169 Încă din primele zile de viaţă, copilul poate întâmpina dificultăţi de somn (nu doarme destul noaptea şi se trezeşte din oră în oră,  adoarme foarte greu,  se agită intens până adoarme, etc.). Acestea sunt probleme frecvente în primul an de viaţa, unele dintre ele se prelungesc către vârsta de 2-3 ani. Părinţii resimt foarte puternic aceste dificultăţi ale copilului de a dormi. Pot ajunge la o stare de epuizare fizică şi psihică care afectează relaţia cu copilul.

De ce nu dorm copiii?

În primul rând trebuie înlăturate o serie de cauze care ar putea avea legătură cu starea de sănătate a copilului. Imediat ce se constată că micuţul nu doarme suficient trebuie consultat medicul pediatru.

Se cunoaşte faptul ca va trece un timp de câteva luni, până când copilul va reuşi să-şi formeze un program de somn. Nu putem avea pretenţii în primele luni să doarmă continuu 8 ore pe noapte. El are nevoie de hrană şi în timpul nopţii. Bebeluşul doarme câteva ore şi apoi se trezeşte să mănânce, atât ziua cât şi noaptea. În timp, prin mărirea intervalului dintre mese, se prelungeşte şi durata de somn din timpul nopţii.

Adaptarea la noul ritm este diferită la copil în funcţie de temperamentul său, de dispoziţia mamei, de calitatea îngrijirii primite, etc. Starea interioară a copilului, anumite senzaţii neplăcute, unele dureri, indigestii, pot să întrerupă somnul bebeluşului.

Cauzele pot fi foarte diverse, din păcate nu putem şti cu exactitate în fiecare moment ce anume l-a trezit pe copil sau ce i-l împiedică să adoarmă. Putem consulta medicul, pentru a verifica periodic starea de sănătate.

 

Somnul bebeluşului depinde de o serie de factori:

  •  Dacă a fost hrănit suficient (nu în exces).
  •  Dacă în casă există o atmosferă de calm şi linişte.
  •  Dacă mama relaţionează optim cu el.
  •  Dacă nu are vreun disconfort fizic (de exemplu: iritaţie de la scutec, durere de orice fel).
  • Dacă temperatura camerei este optimă, în jur de 20 de grade.
  • Să nu fie îmbrăcat prea gros sau prea subţire, să nu-l jeneze îmbrăcămintea.
  • Să nu-i fie sete (în timpul nopţii pediatrii recomandă evitarea consumului de lapte şi administrarea de ceai sau apă, deoarece stomacul copilului are nevoie de un repaos).
  • Dacă suferă de prezenţa colicilor intestinale (în primele 3 luni).
  • Dacă apar dinţii (după 6 luni).

alg-crying-baby-jpgSi totuşi nu doarme….

Sunt destule cazuri în care copiii au dificultăţi de somn fără a avea vreun disconfort sau nevoie de bază nesatisfăcută. În aceste situaţii trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare şi calm eventual să solicităm ajutorul altor persoane (soţului mai ales) şi medicului.

Mama este protectoarea somnului copilului şi de aceea multe mămici se plâng de nopţile albe care le petrec în primul an. Soluţii la această problemă sunt din păcate puţine şi care dau rezultate de la caz la caz.

Iată câteva dintre sugestiile venite din partea mai multor mămici:

  •  Evitaţi excesul de hrana, în special seara. Copilul are nevoie de o masă puţin mai consistentă seara (îmbogăţită cu cereale de exemplu) tocmai pentru a nu se trezi la un timp scurt pentru că îi este foame. Dacă mănâncă suficient seara, fiziologic nu are nevoie de hrană până dimineaţa.
  • Încercaţi cât mai repede să scoateţi mesele din timpul nopţii, consumul de lapte şi noaptea nu permite stomacului să se odihnească şi atunci copilul este agitat.
  • Dacă copilul se trezeşte şi cere biberonul daţi-i ceai sau apă.
  • În nici un caz nu va jucaţi cu copilul noaptea atunci când se trezeşte şi nici nu staţi la povesti cu el. Se va obişnui astfel şi va trebui să-l distraţi în continuare în timpul nopţii.
  • Dacă doar se foieşte puţin şi scânceşte nu săriţi imediat la el, lăsaţi-l o vreme să vedeţi dacă întradevăr se trezeşte sau adoarme la loc.
  • E bine să-l obişnuim să doarmă în pătuţul lui de mic şi să nu ne repezim să-l luăm din pătuţ de fiecare dată când plânge.
  • Când vremea vă permite, faceţi plimbări în aer liber, mai ales dimineaţa şi seara. Aerul proaspăt îl  va ajuta să se odihnească mai bine.
  • E bine să nu obişnuim copilul de fiecare dată când se trezeşte, să-l luam în braţe din pătuţul lui sau să-l legănăm. Să lăsăm aceste metode ca soluţii ultime, în cazuri extreme când nu putem linişti altfel plânsul copilului.
  • Pentru a-l linişti atunci când e agitat înainte de culcare, putem folosi o muzică lentă, liniştitoare (cântecele de leagăn din repertoriul pentru copiii sunt foarte apreciate de micuţi)

Va povesteşte o mămica care a reuşit să-si înveţe copilul să doarmă singur.

“Când era mai mic Daniel adormea numai la ora 12 noaptea şi se trezea până dimineaţa de trei ori pentru a fi pus la sân. Apoi, de la 4 luni, am reuşit să îl  culcam de la ora 22 seara şi se trezea tot de trei ori pentru sân. Dintr-o dată, la 6 luni, a început să se trezească din oră în oră, sau din două în două ore şi voia…la sân. Atunci am întrebat medicul pediatru şi am citit şi o carte în care se prezenta cum poate învăţa să doarmă fiecare copil şi iată rezultatul. Acum Daniel adoarme la 8 seara şi se trezeşte la 6 pentru a suge sân. Cum am reuşit? Va povestesc cum am procedat. În primul rând l-am învăţat să adoarmă seara singur.

Pentru asta a fost nevoie de o săptămână:
1. Prima seara a fost lăsat să plângă 20 min. În acest timp am intrat în cameră din 5 în 5 min şi l-am mângâiat pe frunte, i-am dat suzeta , i-am cântat.
2. A doua seară a plâns numai 15 min şi am procedat la fel. Aşa s-a întâmplat şi în celelalte seri, adică în 5.
De abia după o săptămână a învăţat să adoarmă singur. Acum îl  pun în pătuţ, îl  mângâi pe frunte, spun cu voce tare rugăciunea şi apoi îi cânt puţin un cântec de leagăn, fac lumina tot mai slabă şi ies din cameră. Adoarme singur în final, fără să plângă.
Dar se mai trezea noaptea la sân, de 3 ori.
În următoarea săptămână:
1. În prima noapte a plâns 20 min la prima trezire, apoi nu s-a mai trezit.
2. A doua noapte nu s-a trezit până la 6 (si dacă se trezea ar fi fost lăsat să plângă).
Si asta s-a mai întâmplat 3 nopţi.
Acum doarme fără întrerupere de la 20 la 6, când suge şi adoarme la loc.

De abia acum mi-am dat seama cât de mult rău i-am putut face şi cât de inconştientă am fost, că îl  tot luam din pătuţ şi îl  puneam la sân să îl  liniştesc, asta când el nu învăţase să doarmă.”

Baby NappingSe practică încă destul de des dormitul copilului în patul părinţilor din motive de siguranţă, de uşurinţa de a avea acces la el. Sunt argumente pro şi contra legate de acest comportament dar trebuie să ne adaptam nevoilor şi caracteristicilor individuale ale copilului. Nu toţi copiii sunt receptivi la încercările părinţilor de a-i determina să doarmă singuri. Aceşti copii se simt mai confortabil în prezenta adulţilor şi preferă să adoarmă în patul părinţilor. O mamă povestea ca băiatul ei urla “ca din gură de şarpe” când il punea in pătuţ. Nu a reuşit deloc să-l convingă să doarmă singur. Alţi copii sunt deschişi şi receptivi la încercarea de a-i obişnui să doarmă singuri, chiar dacă au momente când doresc să “evadeze”.

În concluzie, fiecare părinte îşi alege soluţia care i se pare mai potrivită atât lui cât şi copilului. Dacă ambii părinţi sunt de acord cu acest obicei, nu sunt deranjaţi de prezenta copilului în patul conjugal şi preferă să-şi ştie copilul alături, atunci pot alege această variantă. Dacă dimpotrivă, cuplul are nevoie de intimitate, spaţiul casei este restrâns, prezenţa copilului incomodează şi mai ales doresc să-şi înveţe copilul de mic să aibă spaţiul lui de dormit, atunci iarăşi este foarte bine. Nu se cunosc implicaţii psihologice negative asupra copilului dacă doarme separat sau în patul părinţilor.

 Psiholog Carmen Ghilescu

Problema somnului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
Reclama sponsorizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>