Nevoile psihologice ale copilului

baby-and-nanny-playing
Reclama sponsorizata
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

      Pentru a se dezvolta normal şi a creşte sănătos, copilul are nevoie de satisfacerea unor trebuinţe psihologice de bază. Iată doar câteva dintre cele mai importante:

 Copilul are nevoie de dragostebabbyhealth1

Înainte de a comunica verbal, de a face primii paşi, de a întinde mâinile pentru a fi ridicat în braţe, copilul simte nevoia de a fi iubit. Nevoia de afecţiune este prezentă din primele zile ale nou-născutului. Apropierea fizică de mamă, alăptatul, luarea în braţe a micuţului, adresarea către acesta folosind o voce calmă, sunt primele dovezi de dragoste de care copilul are neapărată nevoie. Chiar dacă în primele luni posibilitatea copilului de a-si exprima emoţiile şi sentimentele este încă redusă, părinţii trebuie să transforme fiecare moment în care se ocupă de copil (pentru a-l hrăni, a-l spăla, sau a-i schimba hainele) intr-o dovadă de dragoste. Dragostea faţa de propriul copil este înţeleasă de la sine şi prezenta în mod necesar în majoritatea familiilor, totuşi se insistă asupra exprimării acestui sentiment faţa de copil. Copiii sunt foarte diferiţi în evoluţia lor şi în modul de manifestare. Astfel, unii simt mai acut nevoia de a fi iubiţi, sunt foarte afectuoşi, alţii dimpotrivă, sunt mai retraşi, par a se simţi bine în singurătatea lor fără a solicita frecvent dovezi de dragoste. Unii copii au un comportament liniştit, nu pun prea mari probleme părinţilor, alţii, se comportă dificil în cele mai multe din situaţii, pun răbdarea şi priceperea părinţilor la grea încercare. Indiferent cum ar fi caracterizat copilul nostru, el are nevoie constantă de dragoste chiar dacă în unele momente dificile este greu să ne stăpânim furia. Trebuie să asigurăm copilul de dragostea noastră şi atunci când ne bucură şi atunci când ne supară. Nu înseamnă că atunci când aplicam metode de disciplină pentru a-i corecta comportamentul nu-l mai iubim. Când copilul greşeşte şi se comportă neadecvat îi putem spune: ”Ceea ce ai făcut este râu, hai să vedem cum poţi face să îndrepţi lucrurile”. Nu-i spunem: ”Eşti un copil rău, nu te mai iubesc”. Iubirea faţa de copil nu înseamnă răsfăţ. Copilul devine răsfăţat atunci când pierdem controlul asupra educaţiei lui.

Copilul are nevoie de libertate şi mişcare

Copilul îşi exprimă nevoia de explorare a mediului înconjurător prin curiozitate, prin dorinţa de a observa, manipula tot ce întâlneşte în cale. Este modul sau de a cunoaşte lumea, de a veni în contact cu realitatea. Satisfacerea corespunzătoare a acestei nevoi este strâns legată de dezvoltarea inteligenţei, de acumularea experienţei de viaţa. Este de dorit ca părinţii să nu îngrădească spaţiul de libertate al copilului, să-i ofere acestuia plăcerea de a descoperi în fiecare zi ceva nou, de a-i stimula curiozitatea. Luarea unor măsuri de siguranţă sunt absolut necesare pentru a-i asigura copilului un spaţiu lipsit de eventualele pericole (îndepărtarea obiectelor ascuţite pentru a nu se lovi, a obiectelor mici, pentru a nu le înghiţi, îndepărtarea surselor de foc, etc.).

BabyProofing_HomeSafety_300Limitarea excesivă a libertăţii de mişcare a copilului are efecte negative în plan intelectual şi motor. Unii părinţi, aflaţi în necunoştinţă de cauză, preferă să ţină copilul intr-un mediu închis (ţarc, într-o cameră, în casă) pentru a-şi desfăşura activităţile casnice în voie sau pentru a-l feri astfel de orice pericol imprevizibil. De asemenea, impunerea prea stricta a unor limite verbale legate de comportamentul copilului de genul ”Nu atinge acel lucru” şi îi sunt luate din mâna imediat toate lucrurile de care este interesat, produc teamă copilului, neîncredere în sine.

În asemenea situaţii copilul reacţionează cel puţin în două moduri. Într-o primă variantă, devine neîncrezător faţă de ceea ce poate realiza, trăieşte acut sentimentul eşecului înainte de a finaliza o acţiune, este dependent de adulţi, are puţine cunoştinţe despre lumea înconjuratoare, este marginalizat de copii fiind ţinta insultelor. O alta variantă de reacţie a copilului este aceea de a veni în contact cu obiectele sau de a realiza acţiunile interzise, pe ascuns, el nerenunţând la dorinţa de a cunoaşte. Fără supravegherea adultului astfel de experienţe pot deveni traumatizante pentru copil, acesta expunându-se unui eventual pericol.

Copilul are nevoie de stimulare

Nevoia de stimulare este una dintre nevoile fundamentale ale dezvoltării psihice armonioase a copilului. Jocul este o activitate care îi face plăcere micuţului. Prin joc îi putem stimula dezvoltarea sensibilităţii, a limbajului (verbal şi nonverbal), a motricităţii. În plus ne putem bucura de clipe minunate alături de copil, îi arătăm astfel dragostea noastră.

Cum stimulam sugarul?719awemUgVL._AA1500_

Până la vârsta de 3 luni, ne vom limita la jocuri simple. Bebeluşului îi place să asculte cântece, vorbe spuse pe un ton liniştit şi plăcut. Astfel ne va recunoaşte mai repede şi mai precis. Putem să ne jucăm cu el punându-l să asculte sunete diferite cum ar fi: tic-tacul ceasului, sunete produse de lovirea a două obiecte, etc. Sugarului îi plac foarte mult atingerile liniştitoare pe piele – mângâierile, masarea uşoară, făcute de preferat înainte şi după baie. Înfrumuseţarea mediului în care trăieşte copilul: agăţarea unui joc mobil deasupra pătuţului cu jucării care vor produce şi sunete plăcute vor încânta pe micuţ. Este bine să fixăm aceste jucării în partea dreaptă şi apoi în partea stângă a pătuţului, pentru că în primele săptămâni de viaţă copilul stă cu capul puţin întors în aceste poziţii şi numai aşa poate să vadă (pe la 6 săptămâni poate să vadă şi în fată). Este important să schimbăm periodic poziţia copilului atât în pătuţ cât şi în cameră, pentru a vedea din unghiuri diferite. Alt mod de a-l stimula poate fi şi agăţarea unei oglinzi lângă pătuţ, pentru a-i largi câmpul vizual şi pentru a se privi şi a se cunoaşte mai bine. Pe lângă toate acestea, trebuie să-l învăţăm pe copil că poate să acţioneze asupra mediului. Pentru asta suspendăm deasupra pătuţului o jucărioară sunătoare legată de un elastic, un clopoţel sau alte lucruri colorate şi strălucitoare. Copilul trebuie să ajungă la aceste jucării. Asta îi va da încredere în el şi în cei din jur.

După 3 luni, copilul poate apuca şi pipăi cu mâinile dar şi cu gura, care este pana mai târziu “un simţ esenţial”. Jucăriile pe care i le oferim sunt: jucării sunătoare, animale din materiale diverse. Aceste jucării trebuie să fie nu numai stimulatoare dar trebuie să fie şi sigure, să fie obiecte robuste care nu pot fi înghiţite.

După 6 luni, copilul preferă jocul prin repetiţie. Copilului îi place foarte mult un anumit joc pe care-l repetă până are impresia că îl  stăpâneşte bine: loveşte un cub de masă, iar şi iar. Acum este momentul să punem copilul în ţarc, astfel va avea o libertate mai mare de mişcare. Un joc ce-l distrează mult pe copil sunt obiectele în cădere; el apuca o jucărie şi o priveşte cum cade din ţarc. Îi face deosebită plăcere repetând la nesfârşit acest joc.

La sfârşitul lunii a-8-a copilul stă în ţarc şi se poate juca singur aproximativ o jumătate de oră. Jucăriile care îi face plăcere sunt tot felul de cutii, sticluţe, hârtii. Sigur că-i putem cumpăra unele jucării care produc sunete, animale din plastic/cauciuc, mingi sau bile. Baia este un prilej de joc. Îi plac jucăriile plutitoare şi plescăitul apei.

După 9 luni, copilul poate să devină agitat , mai ales la îmbrăcat. Se recomandă să-i vorbim calm şi să îl  antrenăm în joc. De exemplu la îmbrăcat, jucăm “cucu-bau” , iar când îi punem piciorul în pantalon, îi spunem: “Unde este piciorul?”. Astfel obţinem colaborarea lui şi îl  ajutăm să înveţe părţile componente ale corpului. Îl  putem învăţa acelaşi lucru ducându-l în faţa oglinzii şi arătându-i nasul, gura, ochii. Copilul acum asimilează multe informaţii şi de aceea este foarte important să-i arătăm diferite obiecte şi să le denumim. De asemenea, camera trebuie să fie decorată cu imagini colorate, cu animale sau fotografii cu persoane din familie. Cărţile cu imagini (din carton sau plastic) sunt bine venite şi introducerea lor cât mai devreme îl  ajută să-si concentreze atenţia. Alte jocuri sunt: scoaterea şi introducerea obiectelor în cutie, ciocnirea a doua obiecte, cuburile (care nu trebuie să lipsească din cutia cu jucării).

Până la un an, copilaşii sunt interesaţi mai mult de explorarea mediului înconjurător, mai ales de “zonele interzise” (solicitând atenţia maximă a părinţilor) adică: baia, bucătăria (sertarele cu farfurii şi tacâmuri), aparatele elecrocasnice, prizele, cablurile de orice fel şi lista ar putea continua pe multe pagini. Jucăriile pot rămâne neatinse săptămâni întregi. De aceea nu ar fi indicat să încărcăm excesiv camera bebeluşului cu jucării foarte costisitoare, oricât de mult ne-ar place nouă, pentru ca el este încă prea mic să le aprecieze.

Copilul are nevoie de educaţie

Părinţii şi mai apoi persoanele care se ocupă în mod direct de copil trebuie să-i ofere copilului o educaţie adecvată nevoilor şi dezvoltării lui intelectuale. Pentru a realiza cu succes acest lucru, părinţii înşişi trebuie să cunoască ce poate copilul să înţeleagă la o anumită vârstă, ce informaţii îi oferim, cât de mult îşi poate concentra atenţia, cum îi stimulăm gândirea, ce metode folosim pentru a-i modela comportamentul.  Educaţia înseamnă nu numai modificarea unui comportament nedorit ci mai ales învăţarea de lucruri noi. De aceea încă din primele luni părinţii îşi asumă rolul de educator al copilului, atunci când îl  învaţă ceva nou, îi arată lumea, îl  stimulează să interacţioneze cu ea.

Iată câteva sugestii care va sunt de folos atunci când ajutaţi copilul să înveţe:001

  • Puneţi-i la dispoziţie cât mai multe obiecte, prezentaţi-i fiecare obiect în parte, lăsaţi-l să le atingă, să le studieze. Arătaţi-i asemănările şi deosebirile dintre obiecte, vorbiţi-i despre mărime, despre culoare, consistenţă. Grupaţi obiectele după categorii (“Hai să punem în această cutie piesele mai mari şi aici pe masă pe cele mai mici”). Chiar dacă copilul este încă mic, curiozitatea lui faţă de un obiect trebuie satisfăcută în totalitate.
  • Implicaţi-l în diferite situaţii obişnuite de viaţa. Mergeţi cu el la cumpărături, la medic, în excursie. Explicaţi-i de fiecare dată situaţia în care urmează să se implice, succesiunea evenimentelor până la finalul acţiunii, de exemplu: “Trebuie să mergem la magazin pentru a cumpăra fructe. Pentru asta ne îmbrăcăm mai întâi, apoi ne asigurăm ca am luat banii, încuiem casa, mergem cu maşina până acolo, intrăm în magazin şi cumpărăm ce avem nevoie.”
  • Stimulează-l să gândească logic, ajut[-l să găsească răspunsuri la întrebările sale, problematizează situaţiile în care se află: “De ce crezi ca s-a udat iarba şi e apă pe topogan?”.
  • Pune-i imaginaţia la încercare. Îndată ce începe să vorbească provoacă-l să se gândească la o situaţie care nu este reală: “Cum ar fi dacă tu ai merge peste vară la bunici, ce crezi ca ai face acolo toată ziua?” sau întreabă-l despre un alt final posibil la o poveste “Cum s-ar fi terminat povestea dacă zmeul cel rău n-ar fi murit?”
  • Ajută copilul să-şi formeze un caracter frumos. Învăţa-l valorile spirituale: să iubească, să respecte dreptatea, adevărul, să relaţioneze pozitiv cu alte persoane, să ajute pe cei aflaţi în nevoie, să fie răbdător şi nu în ultimul rând, să creadă în D-zeu.
  • Fii tu însuţi un exemplu demn de urmat de către copil, lasă-l să vadă în tine o persoană deosebită, flexibilă, comunicativă care nu ezita să recunoască atunci când a greşit, care învaţă mereu la tot pasul.

Copilul are nevoie de socializare

Contactul cu alte persoane, (inclusiv din afara familiei) are rol important în dezvoltarea capacităţii de relaţionare a copilului. Capacitatea de socializare este dictată în mare măsură şi de temperament dar şi de o educaţie adecvată. Relaţia cu alte persoane este esenţială pentru dezvoltarea normală a copilului. Cum spunea Aristotel: “Omul este o fiinţă socială”.

Dacă copilul este obişnuit doar cu un cerc restrâns de persoane şi capacitatea lui de integrare într-un grup străin nu este stimulată încă de mic, atunci se creează dificultăţi de relaţionare, reţinere, inhibiţie, implicarea pasivă în joc, etc. Capacitatea generală de adaptare la situaţii noi este afectată, copilul întâmpinând dificultăţi de integrare la grădiniţă, în grupul de copii.

Cum putem comunica cu nou-născutul?baby-and-nanny-playing

Comunicarea înseamnă stabilirea unei relaţii afective reciproce între copil şi cei cu care interacţionează. Semne ale comunicării au fost înregistrate şi în viaţa intrauterină Pe măsură ce interacţiunile cu mediul sunt tot mai variate, copilul îşi dezvoltă un sistem de comunicare, care la început este non-verbal. Primul semn al acestui limbaj este surâsul (3-4 săptămâni). Copilul zâmbeşte atunci când îi vorbeşti, îi cânţi, când îşi vede mama sau aude vocea ei.

Comunică de asemenea prin gesturi, mişcări uneori însoţite şi de mici vocalizări. Încă capacitatea lui de a se exprima este foarte limitată, dar bebeluşul este receptiv la toate stimulările care vin asupra lui. Modul de reacţie la satisfacerea sau nesatisfacerea trebuinţelor de bază este tot o formă de comunicare. Copilul se bucură şi chiar zâmbeşte atunci când este hrănit, curat, odihnit sau plânge şi e agitat când îi lipseşte ceva. Plânsul este un mod de a spune ca ceva nu e în regulă. Până la 6 luni copilul plânge că  are nevoie de ceva, nu îl  putem suspecta de răsfăţ. Copilul este încă prea mic pentru a anticipa reacţiile adultului dacă va plânge. În situaţii de agitaţie şi plâns nervos, aparent fără motiv, trebuie să găsim cauza internă care îi produce neplăcere. Până la 3 luni şi jumătate pot să fie colicii de vină (problemă care va fi discutată în alt capitol).

După 6 luni, copilul comunică nonverbal prin gesturi, mişcări ale mâinilor, (întinde mâinile când vrea să fie luat în braţe). Mimica adultului poate stârni curiozitate pentru copil, el va dori să imite gesturi şi miscări faciale.

Pentru a ne simţi alături cu trupul şi sufletul de copil şi a-l înţelege, noi părinţii trebuie să găsim canalul de comunicare prin care să putem ajunge la el si asta depinde de talentul şi priceperea fiecărui părinte.

Iată câteva sugestii pentru a comunica cu succes cu copilul tău:

  • Cu fiecare ocazie în care te afli lângă el pentru a-l îngriji (alăptat, schimbat, spălat, etc.) vorbeşte cu el sau cântă-i. Vocea ta îl  va linişti şi va fi mai cooperant.
  • Când i te adresezi, priveşte-l în ochi, contactul vizual va întări legătura dintre tine şi micuţ.
  • Păstrează o distanţă optimă faţă de el (de 20-35 cm), distanţă care va permite o comunicare afectivă puternică.
  • Încearcă să imiţi sunetele care le produce bebeluşul, asta îl  va amuza şi îl  va stimula pentru a comunica mai departe.
  • Foloseşte jucării care produc sunete şi solicită-i atenţia. Nu uita ca el se bucură când vede ceva nou şi orice formă de stimulare poate fi o sursă de satisfacţie şi un motiv în plus să îşi exprime bucuria.
  • După 9-10 luni, copilul este interesat de cuvinte, deci atunci e momentul când îl  ajutăm pe copil să rostească primele cuvinte. Ne ajutăm de imagini pentru a-i arăta diverse forme, culori, animale şi a le denumi. Folosim la început cuvinte simple, de exemplu “Uite căţelul, ham-ham”.
  • Îl încurajăm de fiecare dată când face un progres cât de mic.

Psiholog Carmen Ghilescu

Reclama sponsorizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>