Exerseaza toleranta

556943
Reclama sponsorizata
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Părinţii au datoria  de a fi toleranţi cu copiii lor!

Un om tolerant nu poate să-şi înfricoşeze copilul. Toleranţa ne face să înţelegem că există diferenţe şi ne face să acceptăm aceste diferenţe. Toleranţa este o dovadă de iubire. Dacă părinţii sunt toleranţi cu copiii lor, aceştia ajung să se simtă mereu în siguranţă, ajung să se simtă mai liberi şi mai încrezători în forţele proprii şi în părinţii lor.
De exemplu, dacă fetiţa ta de doi ani vrea să se mai bălăcească în baie cu răţuştele şi cu jucărioarele ei, iar tu, părintele, începi să te enervezi că nu vrea să iasă din baie…, că minutele alocate băii au trecut…, e târziu…, ai multe alte treburi de făcut…
Dacă eşti un părinte tolerant, o să-ţi spui: „Ei bine, nu e nimic rău dacă o las să se mai joace vreo zece minute, după voia inimii, iar eu o să mă culc ceva mai târziu din cauza asta.“
Dacă eşti un părinte intolerant, te vei enerva că nu te ascultă şi o vei lua din baie cu forţa; fetiţa va plânge; o să treacă mai mult timp până să o linişteşti şi s-o adormi; şi vă veţi culca cu un gust amar după toată întâmplarea – şi tu şi ea –, doar pentru faptul că tu nu ai ştiut să fii mai tolerant, mai îngăduitor. …Şi ar fi fost atât de simplu pentru tine.

  Copilul tău este o fiinţă liberă!

  mom-scolding-daughter          La fel ca şi tine, copilul tău este o fiinţă liberă. Respectă-i libertatea! Deşi este  la început total  dependent de tine, copilul tău este şi el o fiinţă liberă, care are dreptul de a i se respecta libertatea şi demnitatea. Tu, ca părinte, ai datoria de a-l face să se simtă liber, de a-l ajuta să-şi trăiască această  libertate frumos, pentru a deveni un om împlinit, fericit. Copilul nu este un apendice al personalităţii tale. Între tine şi copilul tău nu trebuie să existe relaţii de subordonare, ci de iubire. Dacă există iubire, nu există ierarhii de tipul eu sunt şeful şi tu subalternul, eu dispun, că sunt adult şi ştiu, iar tu execuţi, că eşti mic şi nu ştii. Copilul tău nu este subordonatul tău. Este un mare dar de la Dumnezeu. Copilul tău nu este sclavul tău, ci creatorul propriului său drum în viaţă. Toţi copiii sunt creatori, sunt talentaţi, au genialitate. Faptul că această genialitate se pierde pe drum se datorează societăţii şi, în primul rând, familiei – fapt demonstrat ca fiind adevărat de mai mulţi oameni de ştiinţă contemporani.
           A respecta libertatea copilului nu în seamnă nici a-l lăsa de izbelişte şi nici a-l lăsa să facă orice-i trece prin cap – ca să se simtă liber.
Un părinte adevărat, responsabil, va spune Nu copilului ori de câte ori este nevoie – dacă acest Nu este în interesul superior al copilului.
Părintele responsabil ştie când să spună „Nu“ şi are şi forţa şi talentul de a o face.
Pentru a respecta libertatea copilului tău trebuie să înţelegi şi să admiţi faptul că el este o altă fiinţă decât tine. Nu trăi tu în locul copilului tău. Nu transfera visurile şi dorinţele tale asupra copilului tău. El este o altă fiinţă, cu propriile-i visuri şi dorinţe.

Nu-ţi înăbuşi copilul. Lasă-l să respire liber.

Când copilul tău ia decizia de a se căsători şi îşi alege soţul sau soţia, nu te amesteca în niciun fel în această alegere.Este o chestiune strict personală a fiecăruia, o chestiune intimă, care nu priveşte pe nimeni în afară de persoanele în cauză. Dacă ţi se cere părerea, poţi să ţi-o exprimi şi atât. Dacă îţi cere un sfat, încurajează-l să-şi urmeze inima. Acordă-i libertate deplină.
Aceeaşi libertate deplină trebuie să-i acorzi copilului tău şi atunci când îşi alege meseria. Sau când şi-o schimbă pe cea aleasă. Lasă-l să lucreze ce-i place. În fond, e atât de simplu să nu te amesteci.
,,…. este o tânără femeie de 30 de ani, frumoasă, inteligentă, sensibilă. Este căsătorită de şapte ani, iar înainte de căsătorie a fost prietenă cu actualul soţ alţi cinci ani. În aceşti 12 ani, tânăra nu a simţit că are pe cineva alături. Ea  nu l-a iubit niciodată pe acest bărbat. Mama ei însă a hotărât că el îi va fi soţ şi gata.
„E frumos, lucrează într-un post foarte bine plătit – ce mai vrei?“ o întreba mama, nedumerită. Când fiica  îi spunea „Dar nu îl iubesc“, mama îi răspundea: „Ce prostie mai e şi asta cu iubirea? Pe vremea mea, nimeni nu punea problema iubirii şi uite, lumea se căsătorea şi totul mergea foarte bine…“
Acum tânăra vrea să divorţeze, dar nu e în stare. Mama ei azi îi spune „Nu cumva să divorţezi, cine o să te ia, nu vezi cum arăţi… şi-apoi băiatul ăsta îţi e ursitul…“, iar peste câteva zile îi spune „De ce stai ca proasta şi nu divorţezi?“ Iar biata fată, complet dependentă afectiv de mamă, nu e capabilă să ia o decizie. Şi această situaţie trenează de ceva timp. Urmarea – fiica  este într-o stare de depresie, nu mănâncă nimic toată ziua, n-o interesează  nimic altceva decât munca – şi munceşte zilnic, cam 12 ore, inclusiv sâmbetele şi duminicile. Şi îi dă zilnic ra- port mamei – ce a făcut, ce n-a făcut, neomiţând nici cele mai mici amănunte… Dependenţa e absolută.
Tânăra  a avut şi are toate şansele să fie fericită: este frumoasă, deşteaptă, cultivată, harnică, sociabilă.
Totul însă este anulat de faptul că deciziile privind viaţa ei sunt luate de mamă, şi nu de ea,fiica a vrut să-i facă mereu pe plac, pentru că altfel îi creştea mamei tensiunea… Şi poate că aşa va face şi în continuare, cine ştie. Nimănui nu-i face plăcere să-şi supere mama sau să-i pricinuiască vreun rău.article-1350892-0CECB6C9000
         Lăsaţi-vă copiii liberi. Aveţi încredere în ei. Fiţi mereu calzi şi aprobatori cu ei, veniţi-le în întâmpinare când îşi exprimă dorinţele şi aspiraţiile.
        Copilul trebuie să simtă tot timpul în fundal căldura părintească şi sprijinul necondiţionat al mamei şi al tatălui.
          Un părinte adevărat este mereu prezent în viaţa copilului său, îl veghează, intervine când trebuie, se retrage când asta e mai bine pentru copil.

  Încrederea în sine

Ajută-l pe copilul tău să-şi construiască încrederea în sine. Confirmă-i această încredere, încurajează-l, laudă-l când reuşeşte, nu-l critica atunci când greşeşte, ci corectează-l cu blândeţe. Fără ton ridicat.
Cred că puţini părinţi conştientizează cât de mult înseamnă cuvântul Bravo! spus copilului – indiferent de vârstă –, atunci când acesta are un succes. Când sunt mici, ai senzaţia că fiecare Bravo pe care îl primesc îi creşte, îi face mai mari.

Pregăteşte-ţi copilul pentru succese, iar nu pentru eşecuri.

Conştientizează tu şi ajută-l şi pe copil să conştientizeze succesele – mici şi mari. Şi bucuraţi-vă de ele împreună, din toată inima. Încrederea în sine se construieşte cu gândire pozitivă, cu emoţii pozitive. Dacă  ai  să-i  spui  copilului  „A… Nu ştiu dacă tu eşti în stare să intri la fa- cultatea X…“, deja i-ai tăiat orice elan şi i-ai subminat foarte serios încrederea în sine. Dar dacă îi spui: „Sunt sigur că vei intra la orice facultate vrei, pentru că eşti foarte bun, totul e să te hotărăşti!“, deja l-ai pus în starea câştigătorului – ştie că va reuşi şi chiar aşa se va întâmpla. Cei care au încredere în ei, reuşesc.
         Pentru a-ţi ajuta copilul să-şi construiască încrederea în sine trebuie să-l iei în serios, să-l iei în consideraţie. El va simţi asta. Va simţi că este important.
Tratează-ţi copilul ca pe egalul tău. Simte-te egalul lui. Este de o importanţă crucială această atitudine. Îl va ajuta pe copilul tău pur şi simplu să înflorească.
Copiii ştiu şi simt când sunt luaţi în serios şi când sunt trataţi cu respect. Şi copiii de vârstă foarte mică ştiu şi simt asta. Şi răspund pe măsură.
Să-ţi iei copilul în serios mai  înseamnă să-l asculţi cu atenţie când îţi vorbeşte. Învaţă să preţuieşti vorbele copilului tău, pentru că sunt cu adevărat foarte  valoroase. Şi învaţă să ţii cont de ce spune copilul tău!
Toate acestea îl ajută să-şi construiască încrederea în sine.

            Copilul tău este o fiinţă demnă

     Respectă-i demnitatea. Nu-l jigni. Nu-l umili. Fii foarte atent la cum te comporţi cu copilul tău în public. Nu-l agresa. E foarte umilitor. Chiar şi copiii de vârste foarte mici, de doi-trei ani, se simt jigniţi şi umiliţi dacă mama sau tata se poartă brutal cu ei în public şi suferă  din  cauza  asta.  Mulţi părinţi nu-şi pun asemenea probleme, deşi ele sunt esenţiale în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului, confortul lui psihic, formarea încrederii în sine. Niciun copil nu merită şi nu trebuie să fie jignit, umilit de către părinţii săi.discipline
Cum îşi umilesc părinţii copiii? În nenumărate feluri, din păcate:
– prin vorbe urâte: eşti prost, eşti nebun, eşti tâmpit, idiotule!, nesimţitule! etc,
– prin gesturi: o palmă este o jignire, o umilire; un tras de urechi – la fel; o zgâlţâială dintr-aceea prin care prinzi copilul de un braţ sau de ambii umeri şi-l scuturi bine – este tot o umilire (această zgâlţâială îl afectează nu numai psihic, ci şi fizic, având efecte nefaste asupra creierului),
– prin atitudini care exprimă indiferenţă, nepăsare, neglijenţă.
Pe plajă, la mare, o mămică şi un copilaş de cel mult doi ani. Povestea s-a repetat zilnic, tot sejurul. Copilaşul începea să se joace în nisip. Mama începea să ţipe că iar îşi pune nisip în păr, că abia l-a spălat pe cap, că nu înţelege să nu mai ridice lopăţica cu nisip în sus… Cu cât mama ridica tonul mai sus, cu atât fetiţa plângea şi ţipa mai tare. Nu lipseau „complimentele“: nesimţită, proastă etc. Observaţiile şi jignirile acestea, pe ton foarte ridicat, durau cât stăteau pe plajă.
Fireşte că mama era convinsă că acţionează spre binele copilului. E greu însă de înţeles cum o mamă se poate aştepta ca pe nisip, la mare, copilaşul său de doi ani să nu se joace cu nisipul. Dacă, însă, în loc să-şi folosească timpul pentru observaţii şi dojană, s-ar fi jucat în nisip împreună cu fetiţa ei, sigur ar fi găsit o metodă s-o ferească de a-şi mai pune nisip în păr. Chiar impresia că de fapt fetiţa făcea asta intenţionat, pentru a o face pe mama ei s-o vadă, s-o bage în seamă, in schimbul unei imbratisari şi a unei  călduri materne este tot mai evidenta.
O formă de umilire mai specială este aceea în care unui copil i se dă în mod constant un alt copil de exemplu. Cum ar fi:
● „Uite ce bine învaţă fratele tău!“
● „Uite ce cuminte e fratele tău!“
● „Uite cum mă ascultă fratele tău!“
● „Uite ce bine mănâncă fratele tău!“etc.
Acel copil care este mereu pus pe locul doi în raport cu un alt copil, de cele mai multe ori cu un frate al său, pe de o parte se simte umilit de faptul că mereu el este mai prejos, iar pe de altă parte se simte mereu pe locul doi. În cazul fraţilor, de cele mai multe ori, copilul tratat ca fiind pe locul doi rămâne pe viaţă cu un sentiment de invidie faţă de fratele său. Dar nu e numai atât. El chiar va fi mereu pe locul doi, sau pe ultimul loc, în toate împrejurările – la serviciu, în familie etc. Asta pentru că aşa a fost programat de mic – să fie mai puţin bun decât celălalt.
Aşadar, atenţie, părinţi: trataţi-vă copiii la fel şi nu-l daţi constant numai pe unul şi acelaşi drept exemplu celuilalt.
Există foarte mulţi copii nefericiţi, trişti. Să nu credeţi că vorbesc de copiii aflaţi în grija statului, care au într-adevăr multe motive să nu fie tocmai fericiţi! Mă refer la copiii care au şansa să se nască şi să crească într-o familie normală. Binecuvântările acestui dar extraordinar – familia – uneori sunt anulate de chiar cei care o formează, adică de mama şi tatăl copilului, cel mai adesea prin aceea că înţeleg prost noţiunea de autoritate părintească. Ei cred că asta înseamnă un fel de raport stăpân–sclav, în care stăpânul ştie tot şi are întotdeauna dreptate, iar sclavul trebuie să se supună orbeşte, demnitatea copilului fiind o chestiune neglijabilă. Cu o asemenea atitudine, părintele nu face decât să deterioreze relaţia sa cu copilul şi, în final – se instalează distanţa între părinte şi copil.
        Singura autoritate pe care ţi-o poţi permite cu ceilalţi şi, în primul rând, cu copilul tău, este autoritatea iubiri!

Angel

Reclama sponsorizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>